Ai ramas fara job? Nu intra in panica! Afla ce drepturi ai cand esti concediat!

Sa fii concediat poate reprezenta un adevarat soc si trebuie sa stii ce masuri poti lua in acest caz. Concedierile nu se bazeaza intotdeauna pe motive concrete, sustinute de lege, asa ca ajutorul unui avocat specializat in Dreptul Muncii poate fi crucial.

Este important sa stii ce drepturi ai cand esti concediat pentru a afla daca acestea au fost respectate de catre angajatorul tau. Un avocat te poate ajuta sa depui o contestatie la decizia de concediere si iti poate apara interesele in instanta.

Cand poti fi concediat?

  • Din motive ce tin de conduita sau performanta la locul de munca:

– daca ai savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile stabilite prin contractul de munca sau regulamentul intern;

– daca esti arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile;

– daca nu corespunzi din punct de vedere profesional cu jobul in care esti incadrat;

– daca organele competente de expertiza medicala constata ca nu iti mai poti indeplini sarcinile de munca.

  • Din motive care nu tin de conduita sau performanta ta la job:

– desfiintarea locului de munca din cauza unui motiv real.

ce drepturi ai cand esti concediat

Ce obligatie are angajatorul?

Chiar daca masura concedierii are ca temei unul dintre motivele prezentate mai sus, angajatorul are datoria de a comunica in scris decizia de concediere. Documentul trebuie sa contina mai multe informatii, precum:

  • motivele care au determinat concedierea;
  • durata preavizului;
  • in cazul concedierilor colective, angajatorul trebuie sa specifice in scris criteriile de stabilire a ordinii de prioritati;
  • lista tuturor locurilor de munca disponibile in companie (daca ele exista) si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru un job vacant.

Cand nu se pot efectua concedieri?

Criteriile pe care angajatorii nu le pot lua in calcul pentru a emite o decizie de concediere sunt urmatoarele:

– orientare sexuala;

– sex;

– varsta;

– nationalitate;

– etnie;

– rasa;

– religie;

– handicap;

– caracteristici genetice;

– pareri politice;

– situatia familiala.

De asemenea, un angajat nu poate fi concediat atunci cand:

  • activitatea sa este suspendata ca urmare a instituirii carantinei;
  • sufera de o incapacitate temporara de munca;
  • femeia salariata este insarcinata, iar angajatorul stie acest fapt;
  • femeia salariata se afla in concediu de maternitate / concediu de crestere a copilului pana la varsta de 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
  • exercita o functie eligibila intr-un organism sindical, cu exceptia cazului in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara in forma grava sau pentru abateri repetate;
  • se afla in concediu de odihna.

Ce drepturi ai cand esti concediat?

In primul rand, ai dreptul de a depune o contestatie la decizia de concediere in termen de 45 de zile calendaristice din momentul comunicarii deciziei, indiferent care a fost motivul pentru care angajatorul a luat aceasta hotarare.

De asemenea, poti ataca decizia de concediere in instanta. Daca consideri ca ai fost concediat in mod abuziv, iar angajatorul nu a respectat procedurile specificate in Codul Muncii, contacteaza-ne si vom gasi cele mai bune cai de atac. In cazul in care concedierea a fost nedreapta, noi te putem ajuta sa o anulezi!

In plus, daca ai fost angajat la stat, poti beneficia de salarii compensatorii. Ele sunt obligatorii si atunci cand concedierea se realizeaza pe motive de incapacitate fizica sau psihica.

Iar daca motivul concedierii a fost desfiintarea postului, dar angajatorul angajeaza in scurt timp pe altcineva, poti sa dai in judecata compania pentru care ai lucrat! Totodata, trebuie sa stii ca ai dreptul la preaviz, o perioada in care iti poti cauta un alt loc de munca.

Poti afla mai multe detalii despre acest subiect aici, iar daca ai nevoie de servicii juridice, nu ezita sa ne contactezi!